Luminiţă în Moineşti


           În cea de-a şasea seară de Hanuka, la Moineşti, s-a aprins iar lumina. După câtă vreme, nu ştie nici timpul însuşi... Prin gerul crunt şi zăpada răzleaţă, luminiţa aprinsă într-o şcoală dintr-un orăşel a reuşit, însă, să pară mult mai mare şi mai puternică. Pentru că oamenii prezenţi au întâmpinat cu înţelegere şi deschidere diversitatea care înconjoară într-o aură deosebită lumea în care trăim. De altfel, tot ceea ce a purtat Moineştiul în ultimele luni pe acorduri evreieşti a fost pus în mişcare de Fundaţia Leolam şi s-a concentrat pe oameni, poveşti şi istoriile vii pe care le ţin de mână.
       Ajutată în chip deosebit de către doamna profesoară Ioana Cercel şi un grup de copii inimoşi de la Şcoala Gimnazială Tristan Tzara, Fundaţia Leolam a încercat să marcheze Sărbătoarea de Hanuka - Sărbătoarea Luminii cu un program foarte special. Totul a început cu interpretarea de către copii a unei piese scrisă de dr. Isac Leon, publicată în Moineştiul lui 1907 şi care are ca titlu "În seara de Hanuka". Prin intermediul copiilor, cei prezenţi au înţeles mai bine aspecte referitoare la sărbătoare şi au şi fost părtaşii unei adevărate scenete de teatru. Emoţionaţi, inocenţi şi sinceri, elevii au pus în scenă o frumoasă poveste. Momentul mult aşteptat a fost, servirea gogoşilor cu gem, o tradiţie a sărbătorii de Hanuka. Şi cum la o gogoaşă, parcă merge şi un joc de dreidel, nici că se putea încheia totul mai frumos, dacă nu cu o partidă intensă, la care fiecare jucător a învăţat cam cum stă treaba cu norocul. Titirezul  s-a tot învârtit, iar pentru toţi cei prezenţi a fost o ocazie să intre în contact cu partea jucăuşă şi copilărească a sărbătorii.
        În seara de Hanuka, la Moineşti s-a aprins iar lumina. După câtă vreme, nu ştie nici timpul însuşi....
                                                                                                                                 Bianca Pintilie









 Mulţumim domnului director Ionel Purcaru cel care ne-a sprijinit în această activitate şi celor care au participat. Sperăm că îşi doresc să continue călătoria pe drumul acesta al istoriei pe care au pornit,  alături de noi cei de la Fundaţia Leolam.


Mai multe imagini de la activitate aici

It is an article about an event of Leolam Foundation in Moinesti and Tristan Tzara School. It was about Hanuka. 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...